Scroll to top
Datorii à la Europa: Cum interpreteaza romanii datoriile

Cum sunt vazute datoriile la nivel European, dar si felul in care datoriile sunt interpretate de catre romani, au fost punctele cheie din noul studiu implementat de Grupul KRUK in 7 tari unde desfasoara operatiuni: Polonia, Cehia, Slovacia, Romania, Germania, Italia si Spania. Cercetarea a avut ca scop aflarea opiniilor si atitudinilor locuitorilor din diferite tari, referitoare la finante, produsele de credit si problemele legate de datorii. Implementat in perioada 19-26 octombrie, studiul a avut un esantion reprezentativ pentru fiecare tara. In Romania, cercetarea a fost implementata pe un esantion de 1.000 de persoane, internauti, cu varste cuprinse intre 18 si 65 de ani.

Cercetarea cu titlul “Datorii à la Europa” a fost implementata in contextul Zilei fara Datorii, initiativa a Grupului KRUK, aniversata pe 17 noiembrie. Aceasta zi este un moment simbolic, ziua in care ne facem ordine in portofel si in facturi si pregatim un plan de actiune prin care sa ne platim datoriile pe care le avem fata de cei din jurul nostru.

Cercetarile elaborate de Grupul KRUK au avut si au ca rol principal intelegerea trairilor si a nevoilor personale ale clientilor, dar si intelegerea situatiilor dificile prin care acestia trec, pentru a gasi cele mai bune modalitati de a-i ajuta sa le depaseasca pe viitor.

Cercetarile realizate in fiecare an ne ajuta sa analizam diferentele si asemanarile dintre pietele in care Grupul KRUK are operatiuni si ne ofera informatii despre cum putem sa ii ajutam pe clientii nostri si sa le oferim cele mai bune solutii pentru rezolvarea problemelor financiare. Din cercetarea realizata anul acesta putem vedea cateva diferente clare intre pietele pe care suntem prezenti. Astfel, in Polonia, in proportie de 83%, respondentii folosesc online banking-ul, in timp ce in Romania, doar 66% dintre respondenti folosesc acest sistem. De asemenea, si diferentele cu privire la educatia financiara sunt vizibile, 58% dintre respondentii polonezi considera ca au un nivel de baza de cunostinte despre finante, iar 62% dintre romani declara ca au un nivel de baza de cunostinte financiare. Toate aceste procente ne ajuta sa intelegem care sunt problemele clientilor nostri pe fiecare piata unde activam si, in felul acesta, sa ne putem adapta solutiile la cerintele lor”, a declarat. Tomasz Ignaczak, Director General KRUK Romania.

Studiul a aratat ca 79% din toti romanii au un cont bancar, iar 66% dintre ei utilizeaza servicii de Internet banking. De asemenea, aproape doua treimi dintre locuitorii Romaniei ramburseaza in prezent rate de credit (60%). Adesea acestea sunt persoanele care lucreaza (63% de persoane cu un imprumut), iar 63% dintre respondenti isi evalueaza situatia financiara ca fiind proasta.

Fara indoiala, cel mai mare procent de romani (62%) declara ca au un nivel de baza de cunostinte financiare – acestia sunt la curent in general cu oferta bancilor si a altor institutii financiare, dar nu au cunostinte despre produse financiare specifice. Educatia financiara primita in copilarie reprezinta un punct de ruptura in stiinta gestionarii propriilor finante.

Educatia este un punct important in evaluarea situatiilor financiare pe care le au romanii. Aceasta ruptura pe care noi ca popor o avem inca din copilarie a dus usor, usor la o educatie precara in ceea ce priveste gestionarea propriilor finante. Putem vedea ca incepem sa fim curiosi si deschisi catre noi modalitati prin care putem sa ne rezolvam problemele, sa fim deschisi catre noi informatii cu privire la anumite produse financiare, dar exista o ruptura care nu va fi depasita prea usor. Acceptarea datoriilor si incercarea rezolvarii acestor probleme ne arata ca ne indreptam spre un plan prin care putem sa ne gestionam mai usor problemele financiare, dar totul cu pasi marunti”, a declarat Aurora Liiceanu doctor in psihologie si cercetator.

20% din populatia Romaniei are in momentul de fata obligatii restante. De cele mai multe ori, acestea se refera la plata pentru energie si rambursarea ratelor creditelor de consum. Acestea sunt mai frecvent femei, persoane cu o situatia materiala precara si cu un nivel minim de cunostinte financiare.

Atunci cand se afla in situatia pierderii lichiditatilor si din nevoia de a achita platile restante, romanii incearca cel mai des sa faca economii la cheltuielile curente (22% din raspunsuri). De asemenea, s-ar adresa creditorilor, pentru a ajusta cuantumul platilor rambursate la noua lor situatie (20 %) si ar putea utiliza propriile lor economii (16%). Respondenti cei mai tineri sunt mai predispusi decat alte grupe de varsta sa apeleze la ajutorul familiei (18% din respondenti). Cei mai in varsta, mai des decat celelalte grupe de varsta, ar fi dispusi sa-si anunte falimentul personal.

In caz de probleme cu plata obligatiilor, optiunea care este aleasa cel mai frecvent este solutionarea amiabila – contactul cu creditorul si defalcarea restantelor in rate (68% din respondenti).

Asteptarile de baza fata de societatile de administrare a datoriilor sunt de a determina cuantumul platilor care ar corespunde situatiei financiare curente a debitorului (59%), precum si ajutorul si sprijinul in cautarea solutiilor la problemele legate de datorii (42%). Celelalte elemente, cum ar fi educatia in domeniul economiei, asistenta in cautarea unui loc de munca sau suportul psihologic sunt indicate mult mai putin frecvent.

© Mihnea Ratte

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *